bunicul si nepotul

Bunicul și nepotul
de Frații Grimm

A fost odată un bătrân împovărat de ani, și de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise și-i tremurau genunchii la orice miscare. Când ședea la masă să mănânce, abia mai putea să țină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.
Și văzând până unde ajunsese bătranul cu nevolnicia, fiul și nora-sa se umplură de scârbă. Nu-l mai așezară să mănânce cu ei la masă, ci-l puseră într-un colț, lângă vatră. Și din ziua aceea, îi dadeau de mâncare într-o strachină de lut, și nici măcar atât cât să se sature. Bătrânul căta cu jind la masa încărcată cu bucate și ochii îi lăcrimau de amărăciune.
Într-o zi, strachina de lut îi scăpă din mâinile cuprinse de tremur, căzu pe jos și se făcu cioburi. Când văzu asta, nora apucă să-l certe de zor dar bătranul se închise în amărăciunea lui și nu scoase o vorbă. Din când în când numai, scăpa câte-un oftat adânc. Asta e prea de tot, își spuseră în sinea lor bărbatul și nevasta. Și-i cumpărară din târg o strachină de lemn pe câteva părăluțe. Bietul bătrân, trebui să mănânce de aici înainte doar din strachina de lemn. Și iată că odată, înspre seară, cum ședeau cu toții în odaie, nepoțelul, să tot fi avut gâgâlicea de copil vreo patru anișori, începu a-și face de joacă cu niște scândurele.
- Ce faci tu acolo? îl întrebă taică-su.
- Fac și eu o covățică, îi răspunse copilașul, din care să mănânce tata și mama când n-or mai fi în putere, ca bunicu’!
Amândoi părinții cătară mult timp unul la altul și de amar și de rușine îi podidi plânsul. Îl poftiră de îndată pe bătrân să se așeze la masa lor și din ziua aceea, mâncară iarăși cu toții împreună. Și dacă din când în când se mai întampla ca bătrânul să verse din mâncare, nu-l mai lua nimeni la rost.

2 Răspunsuri

  1. nu-ti merge butonul de Like? fa-l sa mearga fara sa ma mai inscriu nicaieri

  2. merge merge.
    eu il vad

    il mai vad si alti prieteni.

    daca totusi nu-l vezi el se afla intre text si “file under”

    poti sa te abonezi oricum si daca se vede butonul si daca nu..
    banuiesc ca iti place daca iti trebuie buton de “place” :) )))

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.