Ești o bulă,
Ți s-a dat echilibrul orizontal.
Mi-e milă de tine.
Ești o caraghioasă
căutând o fisură.
Îți pui întrebarea filosofică:
Oare sunt un gaz nobil?

- blonda, chelu si piticu … !
- demisia !
- jos base !
…

Lumea linistita ar fi dorit sa-l vada pe base macar la teve daca nu la parnaie.
Ce s-a vazut la teve au fost altercatii nerelevante intre huligani si jandarmi.
Huliganii, e posibil sa fi fost montati de base ca sa compromita demonstratia.
Atasez niste poze facute cu ifonu:

In rest, aplauze de cate ori trecea smurdul, fluieraturi la scutieri, tralala..
Frigul m-a trimis acasa. La unirii am simtit gazele iritante de la metrou.
Daca se mai tine, ma mai duc.

Mai există și vorba ‘ceea: sunt beat de fericire. Prin popor se mai zice și că omul beat e “aghezmuit”.. de unde până unde?
Prietenii bongiornarilor, italienii, îi spun Fericitului Pavel, “Beato Paolo”.
Așadar,
Dacă spun că sunt beat, pot să exprim că sunt fericit și nu greșesc prea mult chiar dacă n-am băut deloc.
Dacă totuși am băut atunci se cheamă că tot beat sunt, așa că iar nu greșesc.

Vă urez să fiți beți!
Beatul Dima

Ati observat poate ca oamenii care vin pe la jumatatea slujbei nu rezista pana se termina sau daca stau pana la sfarsit o fac cu mare greutate? Mie mi se intampla asta de multe ori si ma intreb.. ce e de facut? Oare cum de oamenii care vin de dimineata reusesc sa stea pana la predica si apoi mai stau si la coada aceea imensa care se face cand miruieste popa pe toti cei prezenti?

Explicatia pe care o dau eu este urmatoarea:
Exista un moment inainte de inceperea liturghiei cand ingerii binecuvanteaza si Duhul Sfant da putere credinciosilor adunati. Acestia vor putea sa reziste in sfanta biserica chiar si pana seara si nu vorbim in special de o putere fizica pe care o primesc, pentru ca sunt multi oameni au rezistenta fizica sa munceasca mai mult de 8 ore pe zi in picioare. E mult mai importanta puterea pe care o primesc credinciosii pentru a rezista ispitelor care i-ar putea determina sa plece din biserica, de o putere care sporeste credinta si rabdarea mai ales pentru cei care n-au exersat de mici aceste virtuti si mai ales simtirea pe care o ai ca partas de la temelia lucrarii ce urmeaza a fi infaptuita. Prin urmare ca ziditor esti mai motivat si imputernicit sa stai pana la sfarsit decat ca vopsitor. Astfel, cei mai puternici oameni sunt cei care vin printre primii in biserica inainte de inceperea slujbei, oricare ar fi ea.

In concluzie pentru cei care ati trait sentimentul asta si doriti mai mult, incercati sa ajungeti mai devreme cu gand sa participati la toate evenimentele, sa aveti timp sa completati un pomelnic, sa aprindeti niste lumanari, sa va inchinati la Sfanta Evanghelie si la icoane, sa mai aruncati un ochi in pangarul bisericii, sa mai schimbati o vorba si mai ales, sa nu va grabiti pentru ca Dumnezeu are timp destul.

A fost odată un bătrân împovărat de ani, și de bătrân ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise și-i tremurau genunchii la orice miscare. Când ședea la masă să mănânce, abia mai putea să țină lingura în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.
Și văzând până unde ajunsese bătranul cu nevolnicia, fiul și nora-sa se umplură de scârbă. Nu-l mai așezară să mănânce cu ei la masă, ci-l puseră într-un colț, lângă vatră. Și din ziua aceea, îi dadeau de mâncare într-o strachină de lut, și nici măcar atât cât să se sature. Bătrânul căta cu jind la masa încărcată cu bucate și ochii îi lăcrimau de amărăciune.
Într-o zi, strachina de lut îi scăpă din mâinile cuprinse de tremur, căzu pe jos și se făcu cioburi. Când văzu asta, nora apucă să-l certe de zor dar bătranul se închise în amărăciunea lui și nu scoase o vorbă. Din când în când numai, scăpa câte-un oftat adânc. Asta e prea de tot, își spuseră în sinea lor bărbatul și nevasta. Și-i cumpărară din târg o strachină de lemn pe câteva părăluțe. Bietul bătrân, trebui să mănânce de aici înainte doar din strachina de lemn. Și iată că odată, înspre seară, cum ședeau cu toții în odaie, nepoțelul, să tot fi avut gâgâlicea de copil vreo patru anișori, începu a-și face de joacă cu niște scândurele.
- Ce faci tu acolo? îl întrebă taică-su.
- Fac și eu o covățică, îi răspunse copilașul, din care să mănânce tata și mama când n-or mai fi în putere, ca bunicu’!
Amândoi părinții cătară mult timp unul la altul și de amar și de rușine îi podidi plânsul. Îl poftiră de îndată pe bătrân să se așeze la masa lor și din ziua aceea, mâncară iarăși cu toții împreună. Și dacă din când în când se mai întampla ca bătrânul să verse din mâncare, nu-l mai lua nimeni la rost.

Sfântul Ioan Gură de Aur a pus sub semnul întrebării moralitatea mai marilor conducători de la acele timpuri.

Patriarh al Constantinopolului la sfarsitul secolului IV ar trebui sa fie un model în primul rând pentru conducătorii bisericii noastre și apoi pentru noi toți.

Nu judec pentru că n-am nici un drept. Dar n-am auzit pe “cineva” să iasă și să mustre faptul ca avem o clasă politică atât de coruptă. Să numească vre-un președinte sau vre-un senator certat cu legea. Ce s-ar putea întâmpla? Ar fi șansa dumnealor ca exilați și marginalizați fiind, să se mântuiască.

Nu vreau să mă gândesc de ce nu se întâmplă asta. Poate e un plan divin? Patriarhia României ar trebui sau n-ar trebui să-și exprime public poziția față de conducătorii corupți, homosexuali, pașapoarte biometrice, avorturi sau altele?

E adevărat că faci apeluri la pace și înțelegere dar când spui “PIEI SATANĂ!” o spui cu mânie nu așa cu calm și înțelegere: Pieeei satanăă.. Păi nu mai piere nimic! Mânia se folosește în lupta cu cel rău, împotriva patimilor, impotriva păcatului iar echilibrul și pacea interioară te ajută să nu cazi în patima ei.

Pace vouă!